VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

vineri, 1 aprilie 2016

COPII ISRAELIENI LA CAMINUL ROSEN.

             Din nou mare bucurie la Caminul Rosen. Am primit vizita unui  grup de israelieni ce locuiesc in Romania, tineri care fac parte din "C-TEEN ROMANIA - apartinand de organizatia CHABAD. Ei au venit sa ne faca urari cu ocazia sarbatorii de Purim si sa ne aduca momente de veselie.  
             La sosire sau fost intampinati de dr.Mona Bejan din conducerea CEB si de dr. Nicoleta Oprea directoarea Caminului nostru.
             Dragalasii copii si adolescenti - cu varsta intre 7 si 14 ani -  s-au dovedit foarte comunicativi, ne-au pus diferite intrebari despre viata la Camin si despre amintiri din trecutul nostru. La randul lor ne-au vorbit despre viata in Israel si au marturisit ca le e dor de casa.
               Ne-au oferit noua bunicutilor, "mishloah manot", traditionale de Purim. 
              Despre bucuria Purimului a vorbit Rabi DOV BEAR OR-GAD, traducerea fiind asigurata de unul dintre copii.
              Dintre micutii oaspeti, am retinut numele lui Ariel Yacuti, cel mai mic din grup, Roy Franc, Ofec Lavi, Gaya Hamias, Anit Isvoranu si Yonatan Lazar. Sa mentionam si pe instructorii lor Karen Boksenbojm si Litran Dagan care au fost permanent animatorii intalnirii. Printre cei ce au  contribuit la buna dispozitie generala, a fost si Calin Oprea, care se lupta voiniceste cu o minge, cam mare pentru el,  are doar 2 ani si 8 luni.
                 La un moment dat, s-a incins o hora in stil israelian - cu sarituri - rasuna clubul de strigaturi si aplauze.
               Alaturi de acesti minunati copii ne-am simtit si noi mai tineri. 
               Le multumim din toata inima !

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire