VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

sâmbătă, 28 martie 2015

CAMINUL ROSEN - COMPLETARE LA UN SPECTACOL

     
       CORP LA CORP, ultimul nostru spectacol - al cincilea - a fost prezentat la atat la Camin Rosen, la Centrul National al Dansului si  la JCC.
       Spectacolul are momente vesele, intentia noastra fiind sa descretim fruntile spectatorilor, sa-i facem sa zambeasca. Sunt relatate intamplari din viata Caminului,  rezidentii citati au starnit ilaritate.
      Pentru a va oferi insa o imagine mai completa despre rezidentii nostrii, este necesar sa facem unele complectari.
      La Caminul Rosen avem si personalitati de seama cu realizari deosebite in domenii foarte variate.  
      Iata cateva exemple.
      - Medi Wecsler Dinu - artist plastic - este un adevarat fenomen. La varsta de 106 ani, ea este foarte activa. Mentionam ca in perioada de cand este la Camin a avut 4-5 expozitii personale de pictura la diverse Galerii de Arta din Capitala, de asemenea a fost declarata "Cetatean de onoare" al orasului R. Valcea si a fost premiata la un Festival international desfasurat la Madrid. Sa mai adaugam ca a fost invitata la Palatul Elisabeta de catre Principesa Margareta. Repet, toate acestea in perioada de cand este la Camin.
    - Eva Szemler Lendvay - poeta si traducatoare - a fost si ea  declarata "Cetatean de onoare" al Municipiului Brasov. Tot in perioada de cand este la Camin.
    - Henri Zalis - prozator, traducator, critic si istoric literar. Ultima sa lucrare a fost lansata de Al.Marinescu directorul Editurii Hasefer, chiar la Camin, in prezenta unor academicieni, profesori universitari si critici literari. Despre domnia sa trebuie sa mai spunem ca a fost premiat de Academia Romana, de asemenea de Uniunea Scriitorilor din Romania si de Uniunea scriitorilor din Israel. I s-a decernat de catre guvernul Frantei premiul "LES PALMES ACADEMIQUES".
    - Dumitru Carabat - a fost 50 de ani profesor la UNATC, este fondatorul scolii romanesti de scenaristica. El a primit premiul "Pentru cel mai bun scenariu" la Cannes  (filmul Codin), a fost premiat si la Gala premiilor Gopo. A mai fost premiat de 2 ori de Uniunea cineastilor din Romania si a primit un Mare premiu la Bruxelles.
      - Sa mai amintim de Josette Maidanek - jurnalista si producatoare, multi ani, de emisiuni literare la Radio Romania,
de dr. Iudit Ardeleanu cercetator stiintific la Institutul Cantacuzino, de Iosif Farkas fost presedinte al Comunitatii evreilor din Dej.
      - O personalitate deosebita este Dan Bratescu - jurnalist si publicist. El este globtrotter, mentionat in celebrul Who is who - Enciclopedia personalitatilor din Romania. Intre 1932 si 2009
a efectuat 97 de calatorii in 75 de tari. Din Alaska si Islanda pana in Egipt si Africa de Sud, din Brazilia, Peru, SUA si Canada pana in Japonia, China, India si Australia, din Europa, singura tara pe care nu a vizitat-o este Albania.
      - In prezent se afla in recuperare dupa un accident de circulatie Harry Kuller - doctor in sociologie, autor a numeroase lucrari despre istoria evreilor din Romania.
      Si lista poate continua. Ne mandrim cu acesti oameni.
     SA NE TRAIASCA !