VARSTA A PATRA

Un proiect de artă comunitară desfășurat de tangaProject împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen.// Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrîneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective.// Blogul "VARSTA A PATRA" este editat de Pompiliu Sterian, rezident, împreună cu echipa tangaProject. El documentează desfășurarea proiectului și viața de zi cu zi din căminul Moses Rosen.

sâmbătă, 31 august 2013

ACEASTA ESTE CALEA !

      Se intampla un lucru ciudat cu mine si poate ca este cazul sa tragem niste invataminte.
      Graficul  vietii  unui om, curba  activitatii  sale, apare ca o linie ce urca, precum o sageata in zbor, de la nastere si pana pe la varsta de 50 poate 60 de ani. Mai departe, linia devine orizontala, adica activitatea cam bate pasul pe loc, pana pe la 70  sau 80  de ani.  In continuare, ea  incepe  sa  coboare, activitatea  scade usor, usor, pana la statia finala, inevitabila.
       Am observat insa la mine, un lucru tare ciudat. Pana la 8o de ani lucrurile au decurs absolut normal. Dupa aceasta varsta era de asteptat ca linia vietii sa inceapa sa coboare. Ei bine, nu s-a intamplat deloc asa. Dar nu numai ca nu a scazut sau ma rog nu a batut, in continuare, pasul pe loc, dimpotriva a inceput din sa creasca, ca la tinerete.
       Ce s-a intamplat ? Care este cauza ?
       La 87 de ani am intrat la Caminul Rosen. Aici se desfasoara o  bogata  activitate  sociala  si  cultural  educativa.  Conferinte, dezbateri,  ateliere  de  creatie,  spectacole  de  teatru  scrise si interpretate de rezidenti, excursii, etc. Personal, am invatat  sa lucrez  la  calculator, iar presa  m-a  declarat  "cel mai batran blogger din Romania". Toate acestea m-au solicitat mereu , iar eu m-am integrat permanent.  Era firesc  deci,  ca  graficul  sa inceapa sa urce din nou,  ca la tinerete.
      Este clar, aceasta este calea de urmat : o viata activa,multa miscare,  implicare  continua in activitati sociale  si  culturale, participare  la  actiunile  de  socializare,  gandire  pozitiva, optimism  si succesul este garantat.
      Sunt nespus de multumit si exprim recunostinta mea fata de dr. Aurel Vainer presedintele FCER, Attila Gulyas,seful DASM  Gaetano Perrotta , directorul Caminului si intregul personal medical si administrativ, care se ingrijesc zi de zi pentru a ne asigura un trai decent, o batranete lipsita de griji si multe momente de bucurie.

NUMAR DE SANATATE.

      Stie toata lumea,  numarul este o notiune fundamentala in matematica. Familia cuvantului numar este extrem de bogata. Avem  astfel  numar natural,  numar prim,  numar fractionar, numar zecimal, numar exponential, numar cuantic si lista poate continua.   Dealungul  anilor,  familia  cuvantului  numar  s-a imbogatit  cu  expresii   care  nu  au nici  o  legatura  cu matematica. De exemplu,  numar norocos, numar cu ghinion, numar de circ, numar de prestidigitatie etc.
      Ma gandesc ca as putea sa sporesc si eu, familia cuvantului numar din a doua categorie. Sa ma explic.
      In  fiecare  dimineata  deschid larg  fereastra  de  la  camera  - fie vara, fie iarna si fac gimnastica suedeza de inviorare - timp 15 minute. Imediat dupa micul dejun, ies in parcul Caminului si fac jogging, iar 15 minute.  Ca sa fiu  sincer, de  vreo  cativa ani nu mai alerg, dar merg cu pas apasat, de mars fortat. Urmeaza,  la sala de gimnastica pedalat la bicicleta, tot 15 minute.Spre seara inainte de culcare, o scurta plimbare, de ... ati ghicit, 15 minute. Asigura un somn linistit si odihnitor peste noapte.
      Trebuie  sa  mentionez  ca  respect  acest  program  cu regularitate de cativa zeci de ani, cu unele mici adaptari. De pilda,  in zilele cu ploaie sau viscol nu ies afara.
      In  aceste conditii,  am  implinit  recent varsta de  94 de ani si am o conditie fizica foarte buna.
      Ca urmare as propune ca cifra 15 sa se numeasca numar de sanatate sau numar vital.
      Si inca o propunere -  pentru dumneavoastra personal :                                     Urmati exemplul meu !

vineri, 30 august 2013

DIN NOU OASPETI DE PESTE HOTARE.

      A devenit o traditie ca in fiecare vara sa primim la Caminul Rosen, voluntari din diverse tari. Anul acesta a venit - pentru al patrulea an consecutiv - un grup de voluntari din Germania - unul  dintre  ei  era  din Bielorusia.  Sunt  membrii  ai  unei organizatii internationale cu sediul central la Berlin,  tutelata  de  Biserica  Evanghelica.  O  initiativa  a  generatiei  de  azi  care  condamna  ororile  din  timpul  Holocaustului  si actioneaza pentru  reconcilierea  cu  evreii  care  au  avut de suferit  de pe urma acestei uriase tragedii.
      Toti  erau  foarte  tineri -   unii  aveau  abea  18  ani - frumosi,  extrem   de   simpatici,   inimosi  si  plini   de  voiosie. Conducatorul lor Filip, nu era pentru prima  data la  Caminul nostru, ne-a  transmis  un  salut  calduros     de la Doroteia, alta veche prietena a Caminului, care anul acesta nu a putut sa vina.
      Ca de obicei, am petrecut alaturi de ei, 2 saptamani  care ne-au incantat.Grupuri de 3, 4 sau 5 voluntari ne-au vizitat in camera  si  am  stat  de  vorba, uneori  ceasuri  intregi. Erau dornici  sa  afle  cat  mai multe despre viata noastra, in special despre suferintele din perioada Holocaustului. 
      Am  organizat  apoi  numeroase  activitati , fie la Club, fie in foisorul  din  parcul  Caminului,  tot felul de jocuri, am cantat, am dansat, ne-am veselit impreuna. Un moment de varf a fost spectacolul  pe  care  ni l-au prezentat  intr-o  seara, dovedind multa  imaginatie  si  talent.  Un  alt  moment  de varf   a  fost excursia pe  care  am  facut-o  la  Palatul de la Mogosoaia,  pe care l-au admirat indelung.
      Sa  adaugam  ca  tinerii  voluntari au mers la cimitirul evreiesc Filantropia, unde au contribuit la curatarea mormintelor de vegetatia care creste abundent, vara.
      Un fapt  care care  ne-a amintit  de tineretea noastra, a fost cand am observat ca in noptile caniculare, unii dintre voluntari au dormit pe iarba verde din parcul Caminului. Am zambit cu nostalgie.  Candva  si  noi  am  facut  astfel  de lucruri,  dar in prezent preferam un pat mai moale. 
      Sa mai mentionam ca permanent s-au facut numeroase poze,care sa ne aminteasca de aceste zile placute. In ultima zi, voluntarii ne-au facut o surpriza : ne-au oferit un panou mare cu un colaj din aceste poze.  In dreptul ficaruia, de la noi si dintre ei,  au  scris  numele.  Transcriem  si  noi  aici, numele voluntarilorlor : Filip, Sandra,Robin,Julia, Ben,Sophia, Tina, Iohana,, Nina.  
      La revedere dragi preteni !
     A fost pentru noi o mare placere ! 
     Va mai asteptam !

duminică, 25 august 2013

ZIUA PORTILOR DESCHISE 2013


             Am placuta misiune de a va adresa un calduros salut din partea rezidentilor Caminului "Amalia si sef rabin dr.Moses Rosen ". Bine ati venit in mijlocul nostru, cu ocazia  "Zilei portilor deschise".  Suntem tare  bucurosi. 
  
        Doamnelor si domnilor, dragi prieteni,
      Va voi prezenta oameni si fapte de la Caminul Rosen . Cei mai multi dintre dumneavoastra  sunteti  vechi prieteni ai Caminului, dar poate veti afla si unele lucruri pe care nu le cunosteati...
                Odata istorica. Marti  29  septembrie 2009, orele 16,30.  In lumea miraculoasa  a  internetului a aparut un nou blog ,  "VARSTA 4" al Caminului  Rosen". Ceasul bun dintr-o zi norocoasa ! Blogul va deveni o cronica a vietii rezidentilor de la Caminul nostru.
         N-au  trecut  nici  2  luni  si  revista Capital a publicat un amplu articol,  avand titlul " Cel mai batran blogger din Romania". Expresia a fost reluata de Dilema veche si de Realitatea evreiasca. Aveam pe atunci 90 de ani.
       Despre Caminul Rosen si despre blog  s-a scris mult in presa.   Adevarul, Romania libera, Evenimentul zilei, Dilema veche, Realitatea evreiasca, Tataia, Regard  (revista editata de ambasada  Frantei  in  Romania) sunt  cateva  exemple.  Au  aparut  articole  si  in  presa din Israel.  S-a vorbit de asemenea,  la radio si  televiziune, mi s-a luat un interviu pentru BBC din Londra.
        Desigur, notorietatea Caminului Rosen se  datoreste conditiilor de trai deosebite pe care ni le ofera, bogatei activitati cultural educative ce se desfasoara aici  si unor oameni de seama care sunt colegii si colegele noastre. Dar cred ca si blogul a contribuit - cu modestie - la faima Caminului.

      Doamnelor si domnilor, dragi prieteni,
      Au trecut 4 ani. Pentru o viata de om este desigur putin, dar 4 ani,  pentru un nonagenar inseamna  foarte mult . De aceia cred ca venit  momentul sa incerc  un mic bilant.
      Mai intai cateva date statistice despre blog, culese de pe google ... chiar astazi dimineata :
      193 de postari,  153 comentarii de la cititorii blogului,  37.682 afisari de pagina , din care        din SUA  2.795 ,  din Rusia 1.066,  din Germania 956,  din Israel 709,  din Franta,  528,  din Danemarca 478,  din Republica Moldova 318,  din Marea Britanie, 219,  din Ucraina 202, etc.     Cred ca putem afirma ca vestea despre Caminul Rosen s-a dus  peste mari si tari.
      In continuare, ca sa cunoasteti viata noastra, voi trece in revista diverse evenimente  la care am participat noi rezidentii Caminului si despre care am scris pe blog. 
      - Intalnire cu presedintele Statului Israel  Shimon Peres, aflat in vizita oficiala in Romania. ( aug. 2010)
      - Bereshit  4  - Brasov,  un program international pentru perfectionarea educatiei iudaice ( dec. 2011).
      - Festivalul   "Shalom Ierusalim",  manifestare grandioasa  organizata de FCER  in colaborare cu Joint,  la care au participat peste 15.000 de vizitatori. ( sept. 2012).  
       - Doua  seri  de neuitat la CIR Cristian, unde cei aflati in sejur au avut o intalnire cu  dr. Aurel  Vainer presedintele FCER. A fost o discutie amicala, neprotocolara, despre politica , economie, iudaism, cultura si chiar sport. (iunie 2010).
      - Premiera  unor  spectacole de teatru comunitar ,  scrise  si  interpretate  de  rezidentii  Caminului, sub indrumarea  unor tineri artisti  voluntari : Moses  stories (nov. 2010),  Varsta obiectelor  (mai 2011),  O istorie fizica  (nov.2012) si Post  scriptum (martie  2013).  Spectacolele au fost prezentate atat la Camin, cat si la DASM. la JCC.si la TES.
      - Sarbatorirea  colegelor  noastre  Medi Wechsler Dinu (dec.2009)  si  Anette Klarfeld (iulie 2012) cu acazia implinirii varstei de 1oo de ani.
      - Aceiasi   Medi  Wechsler  Dinu  a primit  Marele Premiu pentru pictura la Festivalul  Niram  Art  de la Madrid (mai 2010) A venit la Camin,  o delegatie din Spania  pentru  a-i  inmana  premiul. Vorbind despre Doamna Medi sa amintim ca in perioada de cand se afla la Camin a avut 4 expozitii personale de pictura in oras, una afost prezentata de academicianul Eugen Simion
      - Tot Medi Wechsler Dinu  (aug.2012) , precum si Eva Szemler Lendvay (nov. 2010)  au fost declarate "Cetatean de onoare" ale municipiilor R.Valcea si respectiv Brasov.
              - Inaugurarea "Clubului de creatie al Caminului Rosen" realizat cu concursul Joint.  O ambianta  de vis,  cu mobilier si obiecte de epoca , alaturi de aparatura electronica si electrocasnica ultramoderna. (oct. 2012) ...Trebuie sa subliniez ca aici activeaza cu entuziasm si abnegatie, un careu de asi :  Rodica Dumitrache - lucreaza la Camin de la infiintarea lui 1979, Ilie Zan - psiholog cu experienta,  Cristiana Popa si Claudia Negoiu asistente sociale,  foarte inimoase.
       - Participarea la Sinagoga Mare la diferite ceremonii religioase, la  concerte Klezmer si de muzica israeliana.
       - Am luat parte de asemenea  la  festivitati  oficiale, aniversari, comemorari, actiuni  culturale  si  spectacole  la  Ateneul Roman,  Teatrul National I.L. Caragiale, Opera Romana, Teatrul de Opereta Ion Dacian, Teatrul  Odeon, TES,  Teatrul de revista  Constantin Tanase, Teatrul Foarte Mic si   Centrul Comunitar Evreiesc.
       - Vizite   periodice ale voluntarilor  FCER,  ale Generatiei de Aur de la JCC,  ale elevilor de la scoala Lauder   si   ale copilasilor  de  la gradinita de copii  Gan  Eden... Am fost martor la intamplare senzationala, un dialog prietenesc intre Matei, un baietel foarte vioi, de 4 ani si doamna Medi Dinu in varsta de... 104 ani.
       - Primirea  unor  grupuri de voluntari de  peste hotare din Germania, Spania, Olanda,Ungaria,Austria, Suedia,Belgia,Polonia,Belarus, Letonia,  impreuna cu care am organizat diferite actiuni de socializare.
       - Participarea la "Anul European al Voluntariatului "care a avut loc la Palatul Parlamentului in prezenta unor ministrii, deputati, reprezentanti ai ONG si invitati de peste hotare. (oct. 2011) Am luat cuvantul din partea Caminului Rosen, relatand despre colaborarea noastra cu voluntarii, activitatile noastre fiind indelung aplaudate de cei de fata. 
      - Sejururi  in  fiecare an la  CIR  Cristian  si  CIR  Eforie Nord...  Este firesc, dupa un an cu multe momente de bucurie, de buna dispozitie si relaxare, de recreiere,  un  binemeritat concediu de odihna.
      - Excursii de o zi organizate de JCC, la Targoviste ,  Campina,   Ploiesti,  Snagov,  Comana,   Baile  Telega,  Cernica, Mogosoaia.  Maine plecam la Sinaia.
       Ma opresc aici,  desi ar mai fi multe de spus. N-am vorbit nimic despre atelierele de pictura,  colaje cu poze taiate din reviste, cercul foto, cercul de dans, de lucru de mana. Si ca tabloul sa fie complect , ar trebui sa amintesc despre  viata  fara de griji pe care o ducem,  despre  ingrijirea  medicala de care  beneficiem, despre cele 2  biblioteci,  despre  activitatea  zilnica  de la sala de gimnastica,  despre  punctul  de vanzare unde  gasim dulciuri, cosmetice, maruntisuri, etc.
       Fara indoiala, prin aceasta bogata si variata  activitate - exceptionala pentru un colectiv de oameni in varsta - Caminul  Rosen reprezinta o experienta pretioasa, pentru alte institutii similare. 

          Doamnelor si domnilor, dragi prieteni,
       Pentru tot si pentru toate,  exprimam  recunostinta rezidentilor,  fata de FCER- personal dr. Aurel Vainer presedinte, fata de Attila Gulyas, vicepresedinte CEB, seful  DASM,  fata de Gaetano  Perrotta,  directorul Caminului si  intregul  personal medical si administrativ.
       Va multumim de asemenea dumneavoastra tuturor pentru ca ati venit in mijlocul nostru, in aceasta zi de sarbatoare.
       


Aplauzele pe care ni le-ati adresat ne bucura foarte mult, dar cred ca noi trebuie sa va aplaudam pe dumneavoastra pentru ca exista acest Camin.

sâmbătă, 3 august 2013

PANA CAND ?

Printre cele mai nobile obiective ale evolutiei umane - preocupare  permanenta a marilor ganditori din toate timpurile - au fost cultivarea sentimentelor de dragoste fata de aproapele nostru, de prietenie, intelegere, solidaritate si  pace pentru intreaga omenire.In acelasi timp, combaterea cu tarie, a sentimentelor de ura, de razbunare sau dusmanie intre oameni si intre popoare.
Daca facem o comparatie intre felul cum traiau oamenii, la inceputuri, in pesteri, ca animalele si viata din orasele moderne, putem spune cu mandrie ca s-au facut progrese uriase. Se intampla totusi astazi unele lucruri pentru  care in nici un caz,  nu putem fi mandrii.Parca ne-am intors inapoi in salbaticie.
Astfel, un sentiment josnic, inuman, lipsit de orice baza reala, o rusine pentru secolul XXI in care traim, persista cu incapatanare. Este vorba de antisemitism. Culmea, el se manifesta si in Romania , o tara unde, practic , nu mai exista evrei. Statistica ne spune ca din cei 800.000 de evrei care traiau aici, au ramas doar cateva mii in majoritate batrani, deci numarul lor scade pe zi ce trece.
Paradoxal, imi amintesc ca in tineretea mea , ni se spunea " jos jidanii, la Palestina cu voi !" Adica , lasati-ne in pace, plecati in tara voastra ! Astazi, uneori poate tot aceiasi, tipa cu vehementa " evreii sunt un popor de cotropitori, afara cu ei din Palestina ! " Ce sa mai intelegi?
Un alt fenomen absolut aberant - evreii sunt tratati "la pachet"  cum se zice,toti, o apa si-un pamant. Declara unii pe un ton sententios, care nu suporta contrazicere : " evreii, evident  fortele raului, conduc omenirea !" Bietul croitoras evreu din atelierul ce sta sa se prabuseasca pe el si amaratul  vanzator evreu de la dughiana din colt, habar nu au ca sunt stapanii lumii !   Dar chiar si un elev din clasele primare  stie ca toate popoarele au  oameni buni si oameni rai, oameni bogati si oameni saraci,  cu parul blond dar si roscati . Sa fie vorba de o lipsa de informatie sau de rea credinta ?
Mai mult, se fac declaratii contradictorii, care se bat cap in cap. 
"Evreii s-au imbogatit exploatand pe oamenii muncii de la orase si sate " Pe de alta parte "evreii sunt comunisti, care vor sa distruga   pe  oamenii bogati ! Ar fi de ras daca nu am cunoaste efectele tragice ale acestor idei, care au culminat cu Holocaustul.
Nu am sa fac si eu aceiasi greseala, generalizand .Au existat intotdeauna, exista si in prezent, numerosi oameni, neevrei, cu mintea luminata, cu suflet generos, care au sentimente de prietenie fata de evrei, care au salvat evrei in perioada Holocaustului. Tot respectul pentru ei, cinste lor !  Acestia recunosc contributia importanta pe care poporul evreu a avut-o la dezvoltarea umanitatii.
Un exemplu remarcabil il reprezinta faptul ca Statul Israel, o tara mica, si doar cateva milioane  locuitori are 10 laureati ai Premiului Nobel. State mari cu multe zeci de milioane locuitori nu se pot lauda cu asemenea performanta 
Stau si ma gandesc  antisemitismul  dureaza de mii de ani. Pana cand ? Sa fie oare el vesnic ? Chiar nu exista solutie ? 
Eu sunt optimist !