CU NOSTALGIE !

La varsta senectutii, o metoda sigura pentru a ne crea o stare de buna dispozitie, este aceea de a ne aminti, de a retrai momente placute din viata. Slava Domnului, am numeroase asemenea momente la care ma gandesc cu drag.
Mi-a placut intotdeauna sa calatoresc, sa cunosc locuri noi, oameni noi. Si am avut prilejul sa vad si sa cunosc multe in viata. Prin natura functiilor pe care le-am indeplinit, am fost in situtia sa strabat tara in lung si in lat si nu odata, ci de foarte multe ori.
In aceste conditii am avut ocazia si marea bucurie de a vedea, in timp, cum comune sau targusoare mici s-au dezvoltat si au devenit orase in toata puterea cuvantului. De exemplu, prin anii 1949 - 1950 am fost la Bicaz. Era o comuna oarecare situata in varf de munte. Ulitele pline de praf, casele - majoritatea din chirpici, plute lunecand la vale pe Bistrita, oameni foarte putini; acestea erau caracteristicele locului. Dar am trecut peste cativa ani din nou pe la Bicaz. Acum localitatea devenise un urias santier national. Se construia aici lacul de acumulare pentru barajul unei mari hidrocentrale. Un furnicar de oameni veniti din toate colturile tarii, tot felul de masini si utilaje raspandite pe zeci de kilometri, asa arata acum Bicazul. Am inoptat intr-o baraca de pe santier... Si am mai revenit la Bicaz prin anii '60. Imaginea era cu totul alta. Aveam de-a face cu un oras in toata puterea cuvantului. Bulevarde largi, blocuri inalte, o fabrica de ciment cu cateva sute de muncitori. De data asta am dormit la un hotel dotat cu tot confortul.
Dar pot sa spun ca am avut ocazia sa vad cum au crescut dealungul vremii si alte localitati mult mai importante cum ar fi Galati, Bacau, Piatra Neamt, Targu Mures, Baia Mare; de asemenea puternicele centre universitare: Iasi, Cluj Napoca, Timisoara. Nu e minunat sa vezi cu ochii tai asemenea transformari?
Am amintiri deosebit de frumoase din calatoriile mele, amintiri la care ma gandesc si azi cu drag. Am vizitat insula Ada Kaleh si Orsova Veche inainte de a fi acoperite de apa pentru construirea hidocentralei de la Portile de Fer. Am urcat in varful muntilor la Babele, la Durau, la Cota 1400 la Sinaia. Am coborat in fundul pamantului la minele de carbune de la Lupeni, in salina de la Slanic Prahova, in Pestera Muierii. Am vazut minunatiile din Delta Dunarii, Cheile Bicazului, am calatorit cu mocanita in Tara Motilor. De nenumaratele statiuni turistice si balneo climaterice, ce sa mai spun ? Borsec, Sovata, Covasna, Govora Calimanesti, CaciulataCaciulata, Olanesti, Tusnad, Balvanyos, Baile Felix, Borsa, Lacul Rosu, Amara, Vatra Dornei, Buzias sunt numai o parte din cele pe care le-am vazut. Am fost martor la dezvoltarea litoralului romanesc cu salba de statiuni, una mai frumoasa ca alta: Mamaia, Neptun, Olimp, Jupiter, Costinesti, cele doua Eforii, Mangalia, Tekirghiol. Am vizitat orasele medievale Sibiu si Sighisoara. Am strabatut cu trenul incredibilul traseu de la Bumbesti la Livezeni unde pe o distanta foarte scurta exista peste 40 de tuneluri; nici nu a iesit ultimul vagon dintr-un tunel si locomotiva a intrat in urmatorul.
Amintiri de neuitat am si din calatoriile mele peste hotare, la Budapesta, Praga, Bratislava, Kiev, Moscova, St. Petersburg, Tallin, la Balcic, Albena si Burgas in Bulgaria. Dupa 1989 am putut calatori si in occident, am fost in Israel, la Tel Aviv, Haifa si Ierusalim, precum si la Copenhaga, in Danemarca. Atentie, desi pe atunci trecusem de 80 ani.
Toate aceste amintiri reprezinta pentru mine o adevarata oaza de liniste si fericire unde ma refugiez adesea. Cu nostalgia de rigoare, dar si cu deosebita incantare.

O COLABORARE BENEFICA

In Caminul nostru avem multi colegi carora datorita varstei le-a slabit mult vederea si din aceasta cauza nu pot sa citesca ziare , reviste , carti. Am avut si nevazatori.
Fata de aceasta situatie, pentru a veni in ajutorul acestor colegi, am initiat impreuna cu dna. Rodica Dumitrache, un cerc de lectura care se intruneste saptamanal - in fiecare joi - cu care ocazie se citesc diferite articole aparute in presa romaneasca sau in reviste din Israel. In acest mod au fost prezentate evenimente - din tara si de peste hotare - informatii culturale, artistice, stintifice, personalitati de seama din diferite domenii, sfaturi medicale, etc. Am intitulat aceste intalniri "DE TOATE PENTRU TOTI".
Initiativa s-a dovedit utila si agreata de tot mai multi colegi. Mai ales ca pe marginea expunerilor au loc dezbateri, se fac comentarii, se exprima pareri si se deapana amintiri.
Interesul starnit a facut ca initiativa fie largita si astfel a aparut o noua intalnire asemanatoare - in fiecare marti - care se numeste " STIATI... CA?" De data aceasta sunt prezentate diferite curiozitati, fapte iesite din comun, recorduri de tot soiul, culese din presa sau de pe internet (cu sprijinul drei. Irina Predutoiu).
Pentru buna dispozitie generala, cu ocazia acestor intalniri sunt prezentate si bancuri, schite si versuri umoristice. De asemenea se organizeaza concursuri cu intrebari de cultura generala sau se fac teste psihometrice.
Ceea ce dorim sa mentionam este ca apelul nostru ca si alti colegi sa faca lecturi similare cu ocazia acestor intalniri, nu a ramas fara ecou. Ca urmare am avut placerea sa ascultam diferite materiale culese din presa de catre dnele. Iudith Ardeleanu, Tina Grimberg, Lidia Fonea, Eva Szemler precum si de regretatul Tiberius Truter.
Datorita acestor colaborari activitatea noastra s-a imbogatit si diversificat. Le multumim din inima celor care au raspuns chemarii noastre si asteptam ca exemplul lor sa fie urmat si de altii. Este o colaborare benefica si pentru cei care care pregatesc lecturile cat si pentru cei care le asculta.

ASA SA FIE MAI BINE ?

La batranete sunt multe ocaziile cand ni se intampla lucruri neplacute. Cu toate acestea sunt unii varstnici care gandesc pozitiv. Chiar in momentele cele mai grele ale vietii gasesc motive ca sa treaca mai usor asemenea situatii, sa se adapteze, sa pastreze speranta ca totul pana la urma va iesi bine. Acestia sunt mai mereu bine dispusi. Sunt de admirat!
Dar sunt si altii care gandesc, dimpotriva, negativ. Pentru acestia cea mai banala intamplare neplacuta capata proportii de catastrofa, de mare nenorocire. Ei sunt mereu nemultumiti, nefericiti. Pacat de ei!
Desigur ca este preferabil sa avem pozitia optimista a celor din prima categorie. Nu putem sa trecem cu vederea insa faptul ca cei din categoria pesimistilor sunt destul de numerosi Acestia au mereu ceva de obiectat, de regretat.
Un asemenea personaj mi-a facut intr-o zi o demonstratie chiar ca insesi omenirea in ansamblul ei nu este bine oranduita.
- Nu este corect - spunea el - ca la tinerete sa am putere, sa am voiosie, sa am elan si entuziasm, dar atunci sa nu am minte sa le pot valorifica la maximum. La batranete insa, cand am minte si experienta, nu mai am putere.
Dupa parerea lui lucrurile ar trebui sta invers. Adica, la inceput sa fim batrani, neputinciosi si la urma sa fim tineri si puternici.
Asa sa fie oare?

NU MAI AM TIMP SA ASTEPT!

Dupa cum am mai spus, tinerii nostri prieteni folosesc diferite metode pentru a scoate la lumina amintirile noastre. Una din formele cele mai incitante sunt dezbaterile pe o tema data.
O asemenea dezbatere a avut loc de curand in legatura cu anul 1944. Ce a insemnat acest an in viata noastra?
Consider ca acest an are o importanta deosebita pentru istoria Romaniei si deci pentru fiecare din noi in parte.
Recapituland cele petrecute atunci, as zice ca 1944 este marcat de 3 R: Rascruce, Rasturnare, Revolutie.
Rascruce, deoarece in acest an politica tarii a facut o cotitura de 180 grade, prin intoarcerea armelor impotriva fostilor aliati, fascisti. Rasturnare, deoarece prin arestarea si executarea lui Antonescu, a fost inlaturat regimul dictatorial antonescian. Revolutie, deoarece atunci - datorita influentei puternice a URSS - a inceput, practic, procesul de construire a societatii socialiste.
Astazi, cand au trecut 65 de ani de la aceste evenimente, nu pot sa nu constat ca in viata mea am avut parte de 4 ori de asemenea rasturnari si revolutii. Prima data - in februarie 1938 - cand s-a instaurat dictatura regala a lui Carol al II-lea. A doua oara - in septembrie 1940 - cand a venit la putere regimul totalitar legionaro-antonescian. A treia oara - in august 1944 - cand a inceput, practic, procesul revolutiei comuniste. A patra oara - in decembrie 1989 - cand am trecut iar la construirea unei societati noi, libere si democratice. Este totusi cam mult pentru o singura viata de om.
Daca dupa primele doua rasturnari nu m-am asteptat la urmari fericite, dupa celelalte doua nutream mari sperante ca, in sfarsit, acum va fi bine. Din pacate de fiecare data aceste sperante s-au dovedit iluzii desarte. Binele, prosperitatea si fericirea visata, parca sunt o fata morgana care se departeaza mereu. Cel putin deocamdata!
Pentru mine este, intr-un fel, o oarecare mandrie ca am trait asemenea evenimente importante din istoria tarii, dar incerc totusi un mare regret: intre timp s-a cam epuizat numarul de zile pe care mi le-a harazit, la nastere, Atotputernicul.
Nu prea mai am timp sa astept!

O MICA ANIVERSARE - O MARE RECUNOSTINTA

O poveste frumoasa s-a nascut in cadrul proiectului social - cultural pe care il desfasoara la Caminul nostru , un grup de tineri actori si regizori absolventi ai UNATC.
Era pe la sfarsitul lunii septembrie .Tinerii nostri prieteni David si Kostea ( cred ca suma varstelor lor reprezinta cam jumatate din varsta mea ) mi-au propus sa infintam un blog . Am acceptat imediat , desi stiam prea putin ce inseamna aceasta .
Zis si facut . In ziua de 29 septembrie - dupa ce mi s-a facut instruirea necesara - a plecat si primul mesaj pe blogul " VARSTA A PATRA " . De fapt nu a fost un mesaj adevarat ci suna ca
un fel de proba de sunet la microfon si continea o singura fraza : " A fost odata ca niciodata , ca daca n-ar fi nu s-ar povesti " Asa a inceput totul , ca orice poveste veritabila .Evenimentul s-a produs in prezenta si cu sprijinul celor doi amici.Dar primul mesaj adevarat , transmis de mine independent , a plecat abea dupa cateva zile si se intitula " De ce ". Explicam atunci de ce am creat acest blog, ce inseamna el pentru mine si ce asteptari am de la el .
Zilele acestea avem o mica aniversare .S-au implinit 80 de zile de la nasterea blogului si pot sa spun ca rezultatele sunt mult peste asteptari .Am transmis 27 de mesaje si am primit 58 de comentarii incurajatoare de la diversi prieteni virtuali din tara si de peste hotare.Macar unul dintre aceste comentarii doresc sa-l citez , desi el exprima o banuiala in privinta mea .Se intituleaza "IS THIS IT ? ". Printre altele autorul scrie " imi arat aprecierea fata de un scris curat si tanar pe care-l practicati. De aceea am oarecari dubii referitoare la autorul real al blogului " . Desigur o asemenea indoieli imi fac mare placere si ii multumesc sincer corespondentului meu pentru ele Il asigur insa ca sunt nascut la 2 mai 1919 si deci am trecut binisor peste 90 ani.Cat priveste stilul si continutul mesajelor mele ...fac si eu ce pot... inca Precizez ca am invatat sa lucrez la calculator aici la Camin, in urma cu vreo 3 ani Adaug ca un numar de 39 de persoane si-au manifestat dorinta de a urmari permanent blogul VARSTA A PATRA .
Cine ar fi crezut !
Dar povestea nu se opreste aici .Ea cuprinde si alte episoade demne de amintit .O ziarista de la revista Capital afland de blog a venit sa stea de vorba cu mine si rezultatul a fost ca aparut un lung articol cu titlul magulitor : "CEL MAI BATRAN BLOGGER DIN ROMANIA "Daca o fi adevarat ! Stirea a fost preluata si de postul de radio Guerilla
Si mai avem o continuare . De curand am fost foarte impresionat de interesul manifestat de dl. Attila Guyas -seful DASM- cu ajutorul caruia am primit o donatie de la Joint 2 computere de ultima generatie WINDOWS VISTA Home Premium cu Touch Screen . Cu asemenea aparatura performanta sa tot trimeti mesaje pe blog .
Marturisesc ca toate aceste intamplari m-au coplesit pur si simplu si imi fac o datorie de onoare sa exprim marea mea recunostinta fata de toti . Felicitarile , indemnurile si sprijinul primit ma determina sa promit ca si in continuare voi relata pe blog ,despre viata noastra la Camin , despre gandurile noastre si despre actiunile cultural - educative ce se desfasoara aici cu scopul de a ne asigura o batranete linistita , activa, un trai decent, demn si un pic de buna dispozitie .In acelasi timp ne vom stradui sa largim cercul celor ce beneficiaza de avantajele internetului .
Inchei aceste randuri despre blogul " VARSTA A PATRA " si doresc sa subliniez ca daca totul a inceput ca o poveste cu a fost odata ...sunt fericit ca astazi fac si eu parte din aceasta poveste minunata .


.

O VIZITA PLACUTA

Duminica , voluntarii FCER ne-au facut din nou placerea de a veni in mijlocul nostru si au fost primiti ca de fiecre data cu mare bucurie .
De data aceasta pe langa darurile aduse - fructe si dulciuri -ne-au oferit si un frumos concert vocal prin corul JCC. Printre interpreti am recunoscut numerosi si vechi prieteni ai nostri precum Marga , Dana , Adi , Tina , Daniela , Marian , Sanda si multi altii .
Am avut ocazia sa audiem un buchet de cantece de Hanuka si din repertoriul general foarte variat . Concertul a fost dirijat si acompaniat la acordeon de catre Bogdan Lifshin si a dovedit pe deplin maiestria coristilor capatata desigur dupa repetitii indelungate .Fiecare piesa a fost rasplatita cu aplauze si ovatii de catre cei prezenti .
Din repertoriul prezentat amintim printre altele : Ner Li , Yemei a Hanuka , Maoz Tur , Ghilu Amacabim , Shir la Shalom , Yerushalaim sel Zahav , Shalom Alehem , Hava Naghila .
Am ascultat si un cuplu de solisti talentati la ghitara si tobite .
Melodiile au fost in repetate randuri insotite de aplauzele ritmate ale asistentei , care de asemenea a fredonat refrenele unor cantece mai cunoscute .
Buna dispozitie a fost generala. Se putea citi pe fetele oaspetilor nostri bucuria si placerea de a canta, dar si pe fetele noastre bucuria si placerea de a asculta muzica buna din folclorul iudaic.
Un cuvant de calda multumire si recunostinta pentru toti si desigur pentru cea care a organizat aceasta frumoasa actiune Monica Lazarescu .

ZILE DE SARBATOARE

Am exprimat in repetate randuri recunostinta noastra fata de toti acei care se intereseaza de noi , care se ingrijesc de viata noastra la Camin , fata de cei care se straduiesc zi de zi ca noi sa ne bucuram cu demnitate de un trai decent .N-am crezut insa ca ei sunt chiar atat de multi .
Dar a venit Hanuka 5770 si am fost deosebit de impresionati de numarul mare al celor care au tinut - dealungul a 8 zile -sa ne felicite ,sa ne ofere daruri si sa ne faca urari de bine si de sanatate .
Am aprins traditionalele lumanarele si ni s-au prezentat frumoase programe artistice.
La inceput a venit dr. Aurel Vainer presedinte FCER impreuna cu sotia Anette ,Jose Iacobescu presedinte B'nei Brith ,Attila Gulyas seful DASM insotiti de un numeros grup de voluntari condusi de Silvian Horn .Apoi am fost invitati la JCC unde cinstea de aprinde lumanarele a revenit dnei. Medi Dinu decana de varsta a noastra care tocmai implineste 101 ani A urmat vizita ing. Paul Schwartz vice presedinte FCER impreuna cuVeronica Barladeanu secretar al Asociatiei Romania - Israel , rabinul Zwi Halamish si prim cantorul Iosef Adler .A mai venit la noi inca un grup de voluntari condusi de Monica Lazarescu , la fel cu daruri , felicitari si urari.
Am fost deadreptul coplesiti de aceste atentii si ne-am simtit minunat .La randul nostru am adresat calde multumiri si cele mai bune urari distinsilor oaspeti .
Au fost zile de mare bucurie si sarbatoare .

"O moarte care nu dovedeste nimic" de Anton Holban – recenzie de Elena Beram (Helene Marcovici)

Anton Holban a murit cu o lună înainte de a împlini 35 de ani.
Sandu e un tînăr intelectual mulţumit şi nemulţumit de legătura lui cu Irina.
Irina nu are personalitate, repetă comentariile lui Sandu, nu are iniţiativa unei păreri proprii. Sandu şi Irina nu au o legătură sexuală, ci una mult mai profundă, de altă natură. Ajutat de o mătuşă, Sandu pleacă la Paris să-şi dea doctoratul şi corespondează cu Irina, de la care, de la un moment dat, nu mai primeşte nici o scrisoare. În ultima ei scrisoare, Irina îi povesteşte că un magistrat îi face curte şi îl întreabă pe Sandu ce părere are.
Eroul, enervat de faptul că Irina este influenţabilă, îi spune: eşti liberă, mărită-te!
Sandu nu se mulţumeşte cu această situaţie, vrea să ştie ce s-a întîmplat cu Irina. S-a căsătorit?
Sandu se întoarce în ţară. Scena care urmează este antologică: Irina face tot posibilul să-l liniştească, dar ea se căsătorise deja cu magistratul. Ei se despart definitiv. Căsătoria nu poate fi abrogată şi Sandu înţelege că situaţia este definitivă. După un timp, eroul cărţii află că Irina a murit într-o excursie, în munţi. Începe chinul lui. El se gîndeşte că a fost un act conştient, că Irina nu a admis ruptura de el. În faţa deciziei de a rupe o legătură de patru ani, Irina s-a sinucis. Ultimele cuvinte din roman exprimă o situaţie inedită. Dar dacă a alunecat? Sandu nu va şti niciodată. A murit ea alegînd conştient asta sau a alunecat? A fost un pas tragic?
Ultimele cuvinte te trimit la titlu. Adevărul nu poate fi cunoscut.
O moarte care nu dovedeşte nimic.
Pe Sandu, alter ego al autorului, îl interesează adevărul oricît de crud ar fi el.
În realitate, Irina a murit la o naştere. Holban transpune în ficţiune, fără egal, această situaţie.
Acest roman – eu l-am editat prima dată pe Holban în România (1970 – Editura pentru Ştiinţă şi Artă) ¬- ia din realitate elemente autobiografice şi le transpune în ficţiune.
Holban moare pe 15 ianuarie 1937.

PAREREA MEA

Despre tinerii nostrii prieteni - un grup de 8 - 10 persoane - am scris in repetate randuri. Ei au aparut in viata Caminului nostru in urma cu cateva luni si desfasoara o activitate intensa, sistematica si perseverenta.
Mi-am pus, in mod firesc, intrebarea ce urmaresc ei? care este obiectivul lor final? Explicatiile primite arata ca este vorba de un proiect de arta comunitara avand ca obiectiv schimbarea receptarii asupra batranetii, stimularea creativitatii in grup, documentarea si arhivarea istoriilor personale si colective.
Suna grav, solemn, impresionant, iar pe aceasta linie amicii nostrii depun un mare volum de munca.
Parerea mea insa este insa ca tinerii nostri prieteni nu intentioneaza sa elaboreze doar niste consideratii teoretice, filozofice. Ei au cu siguranta si niste obiective concrete, practice. Au intuit, probabil, ca noi, cei varstnici, reprezentam un pretios tezaur de amintiri pe care si-au propus sa-l descopere si sa-l valorifice.
Sa facem o mica socoteala. Media de varsta a rezidentilor din Camin este de circa 82 ani. Pai atunci inseamna ca laolalta reprezentam cateva mii de ani de viata, de informatie, de trairi diverse. Este o adevarata comoara care merita sa fie scoasa la lumina si pusa in valoare. Prietenii nostri tineri tocmai asta fac. Si folosesc metode foarte variate. Au organizat dezbateri in grup pe diverse teme, discutii individuale, jocuri de societate, am fost solicitati sa raspundem la diferite intrebari, sa facem desene etc. Pe scurt, are loc o cercetare sociologica la care ia parte cine doreste, cine are placere si numarul acestora a crescut mereu.
Parerea mea este ca amicii nostri urmaresc prin aceste actiuni si unele obiective legate de profesiunea lor. Cred ca ei incearca sa descopere in amintirile noastre acele seminte care ar putea sa rodeasca realizari artistice pe care doresc sa le infaptuiasca cu ajutorul nostru si impreuna cu noi.
Pe aceasta linie au realizat chiar de curand un filmulet care o are in prim plan pe dna. Medi Dinu, centenara noastra.
Este neindoios si imbucurator ca prezenta tinerilor nostri amici aduce in mijlocul nostru un aer proaspat, o infuzie de entuziasm tineresc si trezeste la viata forte latente adormite pana acum in sufletele noastre sau acoperite de colbul vremii dupa zeci si zeci de ani de viata plina de peripetii.
Exprimam admiratia sincera pentru munca prietenilor nostri si pentru planurile lor ambitioase. Ii asiguram de toata gratitudinea noastra, de multa simpatie si profunda recunostiinta. Suntem hotarati sa sprijinim actiunile lor si dorim sa le vedem infaptuite pe deplin.

O ZI MEMORABILA

Duminica am trait clipe de neuitat.Jo
Oaspeti de seama dr. Aurel Vainer presedinte le FCE , sotia sa Anette , Jose Iacobescu , Attila Gulyas impreuna cu grup de voluntari FCE , condus de Silvian Horn au venit in mijlocul nostru pentru a sarbatori impreuna Hanuka .
Nu puteau sa lipseasca tinerii nostri prieteni David si Monica care se implica tot mai mult in viata Caminului nostru in cadrul proiectului lor social - cultural , inedit si atat de benefic pentru noi .
Cei care au luat cuvantul ne-au adresat felicitari - Hanuka Sameah -si ne-au facut calduroase urari care ne-au uns pe inima .
Au fost aprinse lumanarelele traditionale si ni s-a explicat insemnatatea lor simbolica .
A urmat un bogat program artistic organizat de Janina Ilie care acuprins melodii din folclorul idis , din folclorul romanesc si din folclorul israelian .Solistii au fost rasplatiti cu aplauze puternice de toti cei prezenti.
Buna dispozite a dost generala . Dovada sunt horele ce s-au incins spontan si in care s-au prins atat oaspetii cat si multi dintre colegii nostri . Printre cei mai entuziasti dansatori am remarcat-o pe dna. Medi Dinu care zilele acestea implineste frumoasa varsta de 101 ani.
Oaspetii au venit ca de obicei cu daruri . S-au facut donatii importante pentru Camin iar fiecare dintre noi s-a ales cu o sacosa bine garnisita .Rezidentii care sunt imobilizati la pat au primit darurile in camera.
Bucuria a fost unanima si acest lucru a fost exprimat in cuvinte putine dar sincere de catre colegul nostru Tudorica altfel mai tacut de obicei .
Multumim tuturor din tot sufletul !
Ne-ati facut o mare bucurie si va suntem profund recunoscatori .
A fost o zi minunata , memorabila !

Cea mai importantă zi din 1944. Ce făceam/Cum arătam?

MEDI

Aveam 36 de ani. Eram încă profesoară de desen şi caligrafie la liceul Kleindler de pe strada Anton Pann. Trăiam în atelierul meu cu Gheorghe Dinu. 24 august 1944 - bombardarea Bucureştilor de avioane germane. Eram cu Gheorghe pe stradă, la Universitate. Sunetul tancurilor. Am fugit la periferia oraşului cu Gheorghe şi colegii lui. "AM SCĂPAT!".

ELLA

Aveam 30 de ani. lucram la o întreprindere de comerţ exterior. Nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic. Nu-mi amintesc nimic.

POMPILIU

Aveam 25 de ani. Dădeam meditaţii – din cauza legilor rasiale nu puteam ocupa un loc de muncă. Nu am sărbătorit ziua de naştere. Am primit cadou o îmbrăţişare de la părinţi - mai mult nu era posibil atunci. Cel mai important eveniment al anului a fost 23 august, întoarcerea armelor împotriva fascismului. Aerul devenea mai respirabil. Am început să mă gândesc să îmi fac o familie. SPERANŢĂ.

VERGINICA

Aveam 22 de ani. M-am măritat şi am terminat liceul. M-AM MĂRITAT. cea mai importantă zi – ziua în care m-am căsătorit. Era primăvară-vară. În Bucureşti, pe Calea Călăraşi. Eram Îmbrăcată frumos cu o rochie de tafta imprimată. În ziua căsătoriei eram cu mai mulţi prieteni. Apoi m-am mutat la soţul meu. FOARTE FERICITĂ DAR CU FRICĂ.

GERMAINE

În 1944 aveam 21 de ani. Am studiat la facultate filologia. Am intrat la servici. A fost război. Nimic important. Am studiat doi ani pictura. Cea mai importantă zi a fost ziua în care m-am măritat. M-am imbrăcat cu rochie întotdeauna. În ziua când m-am măritat erau cu mine prietenii mei. PRIETENIE.

IUDITH

Aveam 13 ani. Eram elevă. 23 august 1944. La ora 10 seara când Regele Mihai a anunţat evenimentul, noi copiii dormeam. Mama ne-a trezit ca să ascultăm la radio. Eram în pijama. A doua zi am fost îmbrăcate amândouă în rochiţe bleu şi aveam un sorţuleţ bleumarin care avea şi o plachetă pe piept. Pe margine erau cusute două bentiţe, una roşie, una albă. Aşa am plecat să vindem România Liberă pe străzi. BUCURIE.

LIDIA

Aveam 11 ani. Eram elevă. Îmi amintesc de TATA. Pe 23 august tata m-a trezit seara să-mi împărtăşească bucuria – pe stradă se striga “PACE”. Evenimentul s-a anunţat la radio. Acesta se afla la vecini. Noi a trebuit să predăm aparatul în timpul războiului. BUCURIE.

EVA

Aveam 9 ani. Eram îmbracată cu rochiţa marinărească, pepit roşu-alb, fustă plisată şi şorţuleţ alb batist-apretat, purtam şosete trei-sferturi albe şi pantofi roşii de lac. Copiii din curte, Imre, Luli, Miki şi mamele lor fugeau spre adăpost. Soldaţi nemţi şi români se călcau în picioare. Pe cer erau ghemotoace de fum negre şi se auzeau alarme de bombardament. Mirosea a fum şi a pământ argilos. PANICĂ.

UDEL

În ziua de 9 ianuarie 1944 eram în casă la Botoşani, pe strada Decebal nr.20. Eu atunci aveam patru anişori. Mă jucam cu papuşile. Ne-am mutat în podul casei, de frica bombelor, care şuierau fără încetare. În jurul meu erau mama şi bunica. Cel mai puternic sunet era şuieratul bombelor inamice. Cel mai puternic miros era cel al pâinii proaspete pe care o făcuse mama mea. DRAGOSTE.

LAZĂR

Aveam 3 ani. Mă jucam. Nu-mi amintesc. Nu mai ştiu. Simţeam războiul. Ţin minte mirosul de trandafir. Aveam la mine o masă plină de flori, muşcate, multe flori. BUCURIE.

MARIUS

În 1944 mama mea era la scoală. În 1944 un cuvânt definitoriu pentru mama mea era “ŞCOALĂ”. În 1944 pentru mine cel mai important eveniment istoric a fost întoarcerea armelor în cel de-al doilea război mondial. În 1944 la şcoală mama mea avea rezultate foarte bune. Nu ştiu niciun eveniment personal din viaţa mamei mele în 1944. În 1944 nu mă născusem încă.

CE-AI FACUT SI CE-AI VAZUT

Orice lucru in viata asta, orice fenomen, orice vietate are un inceput, o evolutie si, inevitabil, un sfarsit. Omul, cea mai perfecta creatie a Atotputernicului, nu putea face exceptie. La inceput este copilaria, apoi tineretea, urmeaza maturitatea si in final batranetea. Fiecare cu caracteristicile ei proprii.


Despre si pentru fiecare dintre aceste etape ale vietii s-au scris basme, s-au creat poezii, s-au tiparit romane, s-au jucat piese de teatru, s-au turnat filme. Unele vesele, altele triste sau chiar dramatice. Pana la urma asa este si viata. Un complex de intamplari care ne-au bucurat, ne-au intristat sau chiar ne-au marcat profund. Categoric, nu exista om care in viata sa nu fi avut parte de toate asemenea evenimente, intr-o masura mai mica sau mai mare. Dupa cum ne-a fost soarta sau norocul, daca vreti.


Personal pot sa ma "laud" sau sa ma "plang" ca am cunoscut din toate.


Ajuns acum la ultima parte a vietii sunt ispitit sa fac un fel de bilant. Si la fel cu mine, cred ca sunt multi. Numai ca aici exista doua feluri de abordari. Sunt unii care isi amintesc numai de momentele triste, neplacute. Acestia sunt in permanenta nemultumiti, suparati, incruntati, incrancenati. Tot le ninge si le ploua - cum se zice.

Altii prefera sa-si aminteasca numai intamplarile placute, fericite si acestia sunt mereu cu zambetul pe buze, un pic - poate - nostalgici, dar mereu bine dispusi.

Cum e mai bine? Cred ca am dat raspunsul. Este bine sa fim echilibrati, sa gandim pozitiv, sa ne amintim mai ales de intamplarile placute. Asta ne va asigura o stare psihica buna, ne va ajuta sa ne impacam cu greutatile firesti ale batranetii, sa ne adaptam si sa trecem mai usor peste ele. Este clar, la batranete lucrurile merg mai greu, neplacerile sunt mai numeroase. Un un pic de ameteala, un pic de durere, ne miscam mai incet, obosim mai repede, tot felul de fenomene care ne anunta ca am intrat in ultima etapa a vietii, se apropie sfarsitul. Ca doar nu suntem nemuritori. Bineinteles nu e nici o graba. Dar pentru aceasta cel mai inteligent lucru este sa ne ingrijim pentru a ne pastra cat mai mult fortele. Miscare, exercitii fizice, plimbari zilnice, aer curat, hrana cu masura, implicarea in diverse activitati sociale - iata cateva idei extrem de benefice. Suntem doar la varsta intelepciunii. Deci s-o dovedim prin fapte!

Dupa parerea mea omul ramane la batranete cu ce-a facut si ce-a vazut. Daca a facut ceva in viata asta ramane in urma lui. Daca a vazut ceva in viata are ce sa-si aminteasca cu placere despre locurile pe unde a hoinarit.